Nicolas Sarkozy neagă că a oferit nave Mistral în schimbul susţinerii Rusiei în cazul Libiei

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a negat vineri, la finalul summit-ului G8 de la Deauville, că a oferit "în schimbul" susţinerii politice a omologului său rus, Dmitri Medvedev, pentru Libia, vânzarea de portelicoptere franceze de tip Mistral către Rusia, relatează AFP.

Urmărește
4 afișări

"Nu schimbi un BPC (navă de proiecţie şi comandament de tip Mistral) cu o poziţie politică a unei ţări mari ca Rusia", a dat asigurări Sarkozy, într-o conferinţă de presă.

"Nu există niciun acord ascuns (...). Nu există nicio legătură între cele două dosare", a insistat el, afirmând că, "în momentul în care am încheiat (o înţelegere asupra vânzării de nave Mistral), nu cred că începuse cazul libian".

Preşedintele francez a dezminţit, de asemenea, orice "transfer important de tehnologie" în favoarea acestui acord.

"Nu, efectuăm un transfer de tehnologii pentru că toate ţările din lume, atunci când li se vinde ceva, cer tehnologia", a subliniat el. "Dacă nu noi le-am fi construit (navele), alţii, inclusiv în Europa, ar fi fost bucuroşi să le producă, (şi) mă gândesc la prietenii noşti spanioli", a remarcat Sarkozy.

Sarkozy şi Medvedev au dat asigurări, joi, înainte de summit-ul G8, că au îndepărtat ultimele obstacole cu privire la preţ şi echipamente, care întârziau, de mai multe luni, semnarea unui contract pentru furnizarea a patru nave Mistral Rusiei.

Vânzarea acestor materiale sofisticate a suscitat numeroase rezerve, în special în Statele Unite, dar şi din partea ţărilor vecine cu Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici