Expulzarea romilor este „lamentabilă deoarece este total contradictorie cu tradiţia umanistă a poporului francez”, a declarat Bustamante cu ocazia unei vizite în Spania.
„Istoria va condamna această decizie a preşedintelui francez”, Nicolas Sarkozy, a apreciat Bustamante, care este sociolog de profesie.
Franţa a fost criticată dur de comunitatea internaţională, pentru politica sa de desfiinţare a taberelor de romi şi repatrierea, în schimbul unui ajutor financiar, a mii dintre ei în România şi Bulgaria.
Comisia Europeană şi-a anunţat intenţia de a demara până la jumătatea lui octombrie o procedură de infringement împotriva Parisului, pentru că nu a transpus în dreptul său intern garanţii pentru cetăţenii UE expulzaţi, prevăzute de o directivă din 2004 privind libera circulaţie. Procedura de infringement va putea fi evitată doar dacă Parisul ia până atunci angajamente ferme pentru a se pune în conformitate cu dreptul european.
Bustamante a denunţat de asemenea „ambianţa xenofobă” din Statele Unite, care incită la „abuzuri” împotriva imigranţilor, după legea foarte restrictivă privind imigraţia votată în Arizona, apoi suspendată.
„Această ambianţă xenofobă, acest sentiment antiimigranţi care predomină în Arizona şi în alte părţi din Statele Unite (…) conduc la abuzuri” împotriva imigranţilor, a apreciat raportorul ONU.
O lege foarte restrictivă privind imigraţia a intrat în vigoare în această vară în Arizona, permiţând poliţiei să verifice statutul migratoriu al oricărei persoane reţinute.
Statul federal a contestat-o în justiţie şi a obţinut la sfârşitul lui iulie suspendarea acestei măsuri. Guvernatorul statului Arizona, Jan Brewer, a atacat în apel această suspendare.