- Home
- Externe
- LONDRA, (14.05.2015, 11:07)
- Ioana Bojan
Nigel Farage, criticat de şeful de campanie al UKIP
Liderul partidului britanic antieuropean şi antiimigraţie UKIP, Nigel Farage, a devenit un om "care îşi arată colţii, hipersensibil şi agresiv", a declarat şeful de campanie al formaţiunii, Patrick O'Flynn, relatează BBC News Online.

Nigel Farage (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Purtătorul de cuvânt pe probleme economice al UKIP, Patrick O'Flynn, a declarat pentru cotidianul The Times că Farage riscă să transforme partidul într-un "cult al personalităţii". Din cauza comportamentului lui Nigel Farage, partidul riscă să fie văzut ca o "monarhie absolută", a adăugat europarlamentarul.
Atacul lui O'Flynn intervine după ce Farage a anunţat că renunţă la conducerea partidului, pentru că nu a reuşit să obţină un mandat de parlamentar la alegerile legislative de săptămâna trecută, dar a revenit asupra deciziei după ce formaţiunea a refuzat să-i accepte demisia.
O'Flynn a mai declarat că Farage nu mai este un politician "vesel, debordant... îndrăzneţ". El a atacat de asemenea mai mulţi consilieri de rang înalt din cadrul formaţiunii, afirmând că membrii "agresivi" şi fără experienţă trebuie să plece.
Un alt oficial de rang înalt a declarat pentru BBC că, în opinia sa, şeful de personal şi un alt consilier al lui Farage au scăpat de sub control şi "îl trag pe Nigel în jos".
Însă omul de afaceri Arron Banks, care a oferit UKIP un milion de lire sterline (1,38 milioane de euro) anul trecut, a afirmat că Farage a "dat totul" pentru a construi partidul şi "merită o pauză în loc de certuri mărunte". El a adăugat că O'Flynn "ar putea învăţa câteva lecţii de la Nigel despre prezentare şi comunicare".
Atacul asupra lui Farage intervine pe fondul unui alt conflict în interiorul UKIP, după ce singurul parlamentar al formaţiunii, Douglas Carswell, a opus rezistenţă presiunilor partidului de a cere 650.000 de lire sterline (898.000 de euro) din banii contribuabililor pentru a finanţa 15 membri suplimentari ai personalului său.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe