Un caz de infectare cu bacteria E.coli, asemănătoare tulpinii germane, dar care nu a fost contractată în Germania, a fost detectat, pentru prima dată, în Suedia, au anunţat autorităţile sanitare suedeze, citate de AFP.
Acest caz de contaminare, în Suedia, cu bacteria E.coli entero-hemoragică (EHEC) este „fără legătură evidentă cu cazurile germane”, a precizat doctorul Karin Tegmark Wissell, din cadrul Institutului Suedez de Control al Bolilor Contagioase.
Persoana infectată, un bărbat de vârstă medie, care locuieşte în sudul Suediei, „nu a fost în Germania şi nu s-a stabilit o legătură între el şi Germania”, potrivit medicului.
„Nu a fost în străinătate deloc şi nu s-a aflat în contact cu persoane care au fost în Germania sau cu persoane care au fost infectate cu bacteria germană”, a adăugat ea.
Bolnavul, care a fost afectat, la jumătatea lui iunie, de diaree cu sânge, este pe cale de recuperare, potrivit Institutului suedez, care efectuează o anchetă pentru a afla originea contaminării.
„Nu este clar dacă această contaminare provine de la hrană din Suedia sau dacă el a avut vreo legătură, oarecare, cu epidemia din Germania”, potrivit unui comunicat al Institutlui.
Contaminarea din Germania a avut ca origine seminţe germinate provenind de la ferma agricolă biologică Gaertnerhof din Bienenbuttel, care a fost închisă ulterior.
Cel puţin 48 de persoane au murit, din cauza contaminării cu această bacterie în ultimele săptămâni în Germania, singura victimă înregistrată în afara ţării fiind o femeie care a murit în mai în Suedia, după o vizită în Germania.