Miniştrii Apărării ai celor 27 de state membre UE "vor aproba trimiterea unei forţe navale, în cadrul operaţiunii Eunavfor Atalanta", care va fi prezentă în decembrie în apropierea Africii, a declarat un diplomat francez.
În faţa intensificării atacurilor piraţilor în aceste zone, UE a înfiinţat la jumătatea lui septembrie o "celulă de coordonare" împotriva pirateriei care constă în prezent din două fregate franceze şi un avion spaniol de patrulare.
Dacă numele comandantului forţei navale, viceamiralul britanic Philip Jones şi al cartierului general al acestuia, Northwood, de pe coasta engleză, sunt deja oficiale, structura acesteia nu se cunoaşte încă, deşi Germania, Franţa şi Marea Britanie şi Spania şi-au anunţat participarea la această misiune.
De asemenea, la operaţiune ar putea participa Grecia, Olanda şi eventual Portugalia, Suedia şi Norvegia, care nu este membră a UE, potrivit unor diplomaţi europeni.
Eunavfor va fi constituită din cel puţin şapte nave, dintre care trei fregate şi o navă de alimentare, şi va beneficia de sprijinul unor avioane de patrulare.
"Rămâne să numim comandamentul tactic şi să adoptăm conceptul operaţiunii, dar, chiar dacă va fi dificil, se va face tot posibilul pentru ca această forţă să fie mobilizată până la 2 decembrie, dată la care actuala rezoluţie (1816 – n. red) a ONU privind pirateria va expira", a precizat diplomatul francez.