Prima pagină » Știri externe » Noi acuzaţii ale lui Hugo Chavez la adresa Statelor Unite: Preşedintele Venezuelei susţine că americanii au inventat presupusul complot iranian

Noi acuzaţii ale lui Hugo Chavez la adresa Statelor Unite: Preşedintele Venezuelei susţine că americanii au inventat presupusul complot iranian

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a acuzat duminică Washingtonul că a inventat un presupus complot pe care l-ar fi organizat Iranul împreună cu Venezuela, Cuba şi Nicaragua în vederea comiterii unor atentate în Statele Unite.
Noi acuzaţii ale lui Hugo Chavez la adresa Statelor Unite: Preşedintele Venezuelei susţine că americanii au inventat presupusul complot iranian

Washingtonul a „inventat că Iranul, împreună cu Venezuela, Cuba şi Nicaragua au pregătit atacuri împotriva Statelor Unite”, a declarat Chavez, în cadrul alocuţiunii sale duminicale difuzate la radio şi intitulată Alo Presidente. „Este vorba despre o ameninţare la adresa noastră”, a declarat el în această emisiune reluată după trei luni de întrerupere din cauza problemelor sale de sănătate, cauzate de cancer.

Chavez nu a comentat însă decizia Statelor Unite de a o declara persona non grata pe consulul venezuelan la Miami Livia Acosta Noguera şi de a o expulza din ţară. Ea a fost informată în legătură cu această decizie vineri şi are termen până marţi pentru a părăsi ţara.

Chavez a apreciat, de asemnea, că declaraţiile Washingtonului, care le-a cerut vineri ţărilor din America Latină să nu îşi consolideze relaţiile cu Iranul nu pot decât să provoace râsul.

El a subliniat că preşedintele Ahmadinejad, cu care se va întâlni luni, va fi primit cu toate onorurile.

Ahmadinejad şi-a început duminică un turneu de cinci zile în America Latină. El a ajuns duminică seara la Caracas, după care va merge în Nicaragua, Cuba şi Ecuador.