Bilanţul incidentului aviatic din Rusia: Cel puţin 55 de pasageri, inclusiv 17 copii, au fost răniţi, după ce un avion a aterizat forţat, pe un câmp | VIDEO
Un număr de 55 de pasageri printre care şi 17 copii, au solicitat îngriliri medicale. Şase dintre aceştia au fost transportaţi la spital, cinci dintre ei, inclusiv un copil, se află în spitalul regional, unul în spitalul Zhukovski”, a declarat sursa.
Aeronva care a aterizat de urgenţă pe un câmp a fost serios avariată şi nu va mai putea efectua curse în viitorul apropiat, a transmis aerolinia într-un comunicat.
Cutile negre ale avionului A321 sunt intacte şi vor fi verificate de experţi din cadrul Comitetului Interstatal al Aviaţiei (IAC), a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei Federale de Transport Aerian.
Avionul Airbus A321 a efectuat joi dimineaţă o aterizare de urgenţă în apropiere de Aeroportul Internaţional Zhukovski de lângă Moscova. Potrivit aeroliniei, ambele motoare ale aeronavei au fost avariate după ce au fost lovite de păsări în zbor. La bord se aflau 226 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.
O investigaţie se află în curs de desfăşurare.