Noi fragmente de fuselaj care ar putea aparţine zborului malaysian, găsite în Mozambic – VIDEO
Liam Lotter, în vârstă de 18 ani, a declarat că a găsit un fragment de fuselaj pe o plajă din Mozambic în decembrie 2015. Nu şi-a dat seama că fragmentul era important până când în aceeaşi zonă au fost găsite în urmă cu o săptămână alte resturi dintr-un avion.
Fragmentul de fuselaj de culoare albă este supus testelor de oficiali din Australia şi din Malaysia, informează site-ul agenţiei Reuters.
Alte bucăţi de fuselaj au fost găsite în Oceanul Indian, între Mozambic şi Madagascar, experţii stabilind că sunt de la un avion de tip Boeing 777, modelul aeronavei dispărute pe 8 martie 2014 în timp ce zbura din Kuala Lumpur spre Beijing.
Potrivit unor oficiali americani citaţi de NBC, fragmentul găsit este un stabilizator orizontal aparţinând unui avion Boeing 777.
Obiectul a fost găsit în largul provinciei mozambicane Inhambane, dar autorităţile de la Maputo încă nu au confirmat informaţia.
În 2015, un fragment de fuselaj a fost găsit pe Insula Reunion din Oceanul Indian, dar autorităţile au stabilit că piesa nu aparţinea Zborului MH370.
La bordul avionului care aparţinea companiei Malaysia Airlines (Cursa MH370) erau 239 de persoane, considerate decedate.