Noi greve în Egipt, în timp ce manifestaţiile împotriva regimului lui Hosni Mubarak continuă

Mii de lucrători egipteni au intrat în grevă joi pentru a cere salarii mai mari, sporind astfel presiunile asupra Guvernului, în condiţiile unor manifestaţii masive pentru demisia preşedintelui Hosni Mubarak, relatează CNN.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Noi greve în Egipt, în timp ce manifestaţiile împotriva regimului lui Hosni Mubarak continuă

Noi greve în Egipt, în timp ce manifestaţiile împotriva regimului lui Hosni Mubarak continuă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Diverse agenţii au lansat greve în întreaga ţară, incluzând angajaţi din industria petrolieră, feroviară şi de telecomunicaţii.

Aproximativ 2.000 de persoane au intrat în grevă în sectorul petrolier, solicitând creşterea remuneraţiei şi transparenţă în ceea ce priveşte salariile directorilor, a declarat Hamdi Abdel-Aziz, purtător de cuvânt al Ministerului Petrolului.

Angajaţii din cadrul Consiliului Feroviar Naţional au solicitat încheierea de contracte de muncă pe termen mai lung, unii dintre ei neprezentându-se la lucru joi, a afirmat Mostafa Qinawi, directorul acestui consiliu.

Protestele au provocat temeri privind o posibilă închidere a Canalului Suez şi o creştere foarte mare a preţului petrolului, însă ministrul egiptean al Finanţelor a declarat că statul va "face tot posibilul" pentru a-l menţine deschis.

În portul Alexandria, sute de angajaţi din serviciile de salubritate şi din domeniul administrativ sunt în grevă din cauza îngheţării salariilor, potrivit unor martori. Cel puţin 1.000 de ingineri au protestat faţă de contractele de muncă încheiate şi compensaţiile financiare primite, afirmă oficialii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici