13:27
Sistemul anti-drone face parte din setul de măsuri luate de Seul pentru a-şi moderniza forţele armate cu scopul descurajării agresivităţii regimului de la Phenian.
O dronă nord-coreeană a fost descoperită în anul 2017 pe teritoriul Coreei de Sud.
Oficialii de la Seul au declarat că din dronă au recuperat aproximativ 550 de imagini ale unei baze unde sunt amplasate elemente ale sistemului american antirachetă.
În 2014, o dronă nord-coreeană s-a prăbuşit după misiuni de recunoaştere în Coreea de Sud, în cadrul cărora a zburat pe deasupra Casei Albastre, reşedinţa oficială a preşedintelui sud-coreean, au transmis autorităţile de la Seul.