Noi speculaţii privind starea de sănătate a lui Donald Trump după o vizită neanunţată la un centru medical
Trump, în vârstă de 73 de ani, a făcut sâmbătă o vizită neprogramată la centrul medical Walter Reed, o vizită care a rămas învăluită în mister două zile, timp în care Trump a ieşit de sub ochiul public, Casa Albă a evitat să răspundă la întrebări legate de sănătatea sa.
Într-un comunicat emis luni seară, medicul său, Sean Conley, a scris că ”examinarea provizorie” din week-end a fost ”de rutină”, şi că a fost păstrată secretă din cauza ”incertitudinilor legate de programare”.
În ciuda unor speculaţii, preşedintele nu are nicio afecţiune toracică, nici nu a fost consultat sau tratat de vreo problenă urgentă sau acută. Mai exact, nu a fost supus niciunei evaluări cardiace specializate sau neurologice”, a adăugat Conley.
În timp ce Trump a menţionat că a început ”prima etapă” a evaluării sale medicale anuale, Conley a declarat că Trump va efectua o ”examinare mai complexă” anul viitor. Trump şi-a descris starea de sănătate pe Twitter ca fiind ”foarte bună(excelentă)”.
În comunicat, Conley nu a caracterizat starea completă de sănătate a preşedintelui, dar a inclus valorile colesterolului acestuia care au scăzut de la ultimul examen medical al lui Donald Trump din luna februarie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!