- Home
- Externe
- (21.05.2021, 17:31)
- Mihai Draghici
Noi violenţe în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim
- Noi violenţe între poliţia israeliană şi palestinieni în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim
- Cel puţin 15 persoane au fost rănite în violenţele produse vineri
- În pofida armistiţiului cu Israelul, organizaţia islamistă Hamas a îndemnat palestinienii din Ierusalim să participe la o nouă "zi a furiei"

Noi violenţe au avut loc, vineri, între palestinieni şi agenţi de poliţie israelieni în zona Esplanadei Moscheilor, situată în centrul vechi al oraşului Ierusalim, afirmă surse citate de cotidianul Times of Israel.
În pofida armistiţiului dintre Israel şi Hamas, liderii organizaţiei islamiste din Fâşia Gaza le-au cerut palestinienilor din Ierusalim să participe la o nouă "zi a furiei" faţă de autorităţile israeliene.
Agenţi ai poliţiei israeliene au pătruns din nou, vineri, în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, în contextul în care grupuri de palestinieni au aruncat cu pietre după participarea la rugăciunea musulmană comună în Moscheea Al-Aqsa.
Cel puţin 15 persoane au fost rănite în confruntările produse vineri.
Israelul şi organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, au ajuns la un armistiţiu, după 11 zile de confruntări militare. Acordul de încetare a confruntărilor militare a intrat în vigoare în cursul nopţii de joi spre vineri.
În Israel, bilanţul atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza în perioada 10-20 mai şi al violenţelor interetnice este de 12 morţi şi de 2.496 de răniţi, conform datelor anunţate vineri de Ministerul israelian al Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat că bilanţul raidurilor aeriene israeliene este de 320 de morţi. Un oficial ONU a declarat că alte cel puţin 8.538 de persoane au fost rănite în teritoriile palestiniene Fâşia Gaza şi Cisiordania.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului