Nord Stream 2: Germania şi Rusia confirmă începerea funcţionării gazoductului, în ciuda sancţiunilor anunţate de SUA

Publicat: 12 01. 2020, 16:19
Actualizat: 04 06. 2020, 18:23

„Sper că până la sfârşitul acestui an, sau în primul trimestru al anului viitor, lucrările vor fi finalizate şi conducta de gaz va începe să funcţioneze”, a spus Putin la o conferinţă de presă comună cu Merkel.

La rândul ei, Merkel a spus că „nu este de acord cu abordarea SUA” de a impune sancţiuni, adăugând că „în ciuda sancţiunilor, va fi posibilă finalizarea Nord Stream 2 … Există o anumită întârziere, dar va fi finalizată”.

Cei doi lideri s-au întâlnit sâmbătă la Moscova, unde au discutat despre controversata conductă de gaz Nord Stream 2, situaţia de criză din Iran şi propunerea de a găzdui negocierile de pace din Libia la Berlin.

Nord Stream 2 urmează să livreze gaz rusesc în Germania, care se bazează foarte mult pe firmele ruse pentru nevoile sale energetice. Gazoductul a fost ţinta sancţiunilor anunţate de către guvernul SUA, care susţine că instalaţia, care aparţine companiei petroliere de stat din Rusia, Gazprom, ar putea fi folosită ca „instrument de constrângere” şi ar putea transforma Germania într-un „ostatic al Rusiei”.