Nou vot în Parlamentul turc, pentru desemnarea preşedintelui ţării

Publicat: 28 08. 2007, 08:33
Actualizat: 05 11. 2012, 16:10

Gul ar trebui să obţină fără probleme majoritatea simplă de 276 de voturi din cele 550 necesare pentru alegerea în cel de-al treilea tur de scrutin, având în vedere că Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), din care face parte, deţine 340 de mandate după alegerile generale de la 22 iulie.

El a obţinut 340 şi, respectiv, 337 de voturi în primele două tururi de scrutin, organizate la 20 şi 24 august, când avea nevoie de o majoritate calificată de 367 de voturi.

Aceasta este a doua oară când Gul candidează pentru acest post, după ce prima sa candidatură, din aprilie, a provocat o criză care a determinat milioane de turci să demonstreze în favoarea laicităţii şi care a culminat cu o ameninţare privind intervenţia armatei.

Boicotajul decretat de partidele de opoziţie a blocat atunci alegerile prezidenţiale, iar AKP nu a întrunit cvorumul necesar.

Armata turcă a amintit luni, într-un comunicat elaborat cu ocazia zilei forţelor armate, sărbătorită la 30 august, că "nu va face nici o concesie (…) în ceea ce priveşte datoria sa de a proteja Republica turcă, un stat de drept, laic şi social".

AKP dezminte că vrea să pună în pericol laicitatea, iar Gul a promis de mai multe ori că va apăra principiul separării statului de religie.

Criticii săi rămân însă sceptici, apreciind că un bărbat care a ridiculizat occidentalizarea Turciei şi a cărui soţie poartă văl islamic, perceput de susţinătorii laicităţii drept un simbol al islamului politic, nu poate reprezenta republica.