Caporalul Mihai Mocanu din cadrul celui de-al 2-lea Batalion, regimentul 6 Infanterie, a fost desemnat cel mai bun soldat iar sergentul Travis Snook, din cadrul Armatei a 7-a, a câştigat competiţia destinată subofiţerilor. Cei doi au fost premiaţi, vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Heidelberg, în Germania.
Cei doi au concurat la probele organizate în perioada 13-15 august la Grafenwohr în Germania, precum orientare pe teren, un marş de 15 kilometri, trageri pe timp de noapte şi zi, teste de rezistenţă fizică şi alte sarcini de luptă.
Mocanu, care a reprezentat Corpul V în cadrul acestei competiţii, a servit anterior în armata română. Născut la Hârlău, în judeţul Iaşi, Mocanu este caporal de infanterie de un an şi jumătate după ce în prealabil a fost angajat al firmei de securitate Ponds Security din Hohenfels, Germania, timp de şase ani.
Mocanu a fost campion la arte marţiale în 1997 şi este căsătorit cu Monica, cu care are o fiică, Emily. El sper să poată frecventa cursurile şcolii care pregătesc trupele aeropurtate şi cele de asalt.