Nouă imigranţi clandestini în Grecia, morţi într-un accident rutier
Nouă imigranţi clandestini, între care doi copii, au murit, iar alţi patru au fost răniţi, într-un accident rutier, în apropiere de frontiera greco-turcă, în nord-estul ţării, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei locale, relatează AFP.
Cele 12 victime, aflate împreună cu şoferul, presupusa călăuză, într-un autoturism a cărui banchetă din spate a fost scoasă, au fost descoperite, luni dimineaţa devreme, de un agricultor, pe autostrada dinspre frontieră, în apropiere de Komotini, a precizat aceeaşi sursă.
Maşina a fost ruptă în două şi zdrobită, după ce s-a dat peste cap. Potrivit primelor elemente ale anchetei, şoferul a pierdut controlul asupra autoturismului, fără ca un alt vehicul să fie implicat.
Poliţia nu era în măsură, imediat, să precizeze naţionalitatea victimelor şi nici circumstanţele intrării lor în ţară, dar încerca să afle ce s-a întâmplat. Răniţii au fost spitalizaţi la Komotini, într-o stare calificată ca gravă.
Frontiera greco-turcă, atât cea terestră, cât şi cea maritimă, a devenit una dintre principalele porţi de intrare în Uniunea Europeană (UE) a imigranţilor clandestini asiatici şi africani, aflaţi în drum spre vest, în condiţii, uneori, inumane, aflate la originea a numeroase accidente fatale.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


