Prima pagină » Știri externe » Nouă indivizi suspectaţi de promovarea terorismului islamist, arestaţi în Marea Britanie

Nouă indivizi suspectaţi de promovarea terorismului islamist, arestaţi în Marea Britanie

Autorităţile britanice au arestat, joi, nouă persoane suspectate de promovarea terorismului islamist, inclusiv un cleric musulman fundamentalist.
Nouă indivizi suspectaţi de promovarea terorismului islamist, arestaţi în Marea Britanie

Agenţi de poliţie au descins joi dimineaţă la 18 adrese din Londra şi într-o clădire din Stoke-on-Trent (Anglia), unde existau suspiciuni că erau membri ai unui grup care încurajează terorismul islamist, relatează site-ul revistei Businessweek.

Nouă suspecţi au fost arestaţi şi sunt audiaţi.

Potrivit agenţiei Press Association, unul dintre suspecţi este clericul musulman radical Anjem Choudary, în vârstă de 47 de ani, membru au grupului fundamentalist Al-Muhajiroun, interzis în Marea Britanie din 2005.

„Percheziţiile şi arestările sunt parte a unei investigaţii care vizează activităţi teroriste islamiste, dar nu există niciun pericol public imediat”, a anunţat Poliţia metropolitană londoneză, precizând că suspecţii arestaţi au vârste cuprinse între 22 şi 51 de ani.

Premierul David Cameron a anunţat că Marea Britanie este implicată într-o „luptă a generaţiei” pentru eradicarea terorismului inspirat din ideologia islamistă.

Parlamentul britanic va examina vineri solicitarea premierului Cameron privind efectuarea de raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Irak ale grupului terorist sunnit Stat Islamic.