Nouă marinari români, pe punctul de a fi capturaţi de piraţii somalezi
O navă italiană la bordul căreia se află nouă marinari români a fost vizată, joi dimineaţă, de un atac al piraţilor somalezi, în largul coastelor Kenyei, nava continuând drumul fără a fi capturată, transmite pagina online a agenţiei Adnkronos.
Nouă marinari români, pe punctul de a fi capturaţi de pitaţii somalezi (Imagine: www.shipphotos.es)
Nava Jolly Rosso, aparţinând armatorului italian Ignazio Messina & C., are un echipaj de 22 de persoane, format din 13 italieni şi nouă români.
Nava-cargo se deplasează pe ruta Djibouti - Mombasa (Kenya), urmând să ajungă la destinaţie vineri dimineaţă.
Însă joi dimineaţă, în jurul orei 2.15 GMT (5.15 ora României), nava a fost atacată la aproximativ 600 de kilometri est de Mombasa de două ambarcaţiuni ale piraţilor somalezi.
Niciun membru al echipajului nu a fost rănit în atacul armat care a vizat nava-cargo.
După aproximativ două ore în care piraţii au încercat să captureze nava, aceştia s-au retras fără a reuşi să urce la bord.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO