Nouă morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în Suedia
Micul avion proiectat pentru a transporta paraşutişti s-a prăbuşit pe o insulă pe malul râului Ume la puţin timp după decolare, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Peder Jonsson, cauza accidentului fiind necunoscută.
Acesta a declarat că persoanele de la bord se îndreptau către un loc pentru paraşutism.
Principalul spital din regiune a confirmat că nu există supravieţuitori, iar rude celor decedaţi au fost notificate.
Nu se cunosc numele sau naţionalităţile victimelor.