Nouă morţi şi peste 90 de răniţi, în urma confruntărilor dintre Fatah şi Hamas
Trei poliţişti membri Hamas şi şase combatanţi ai Fatah au fost ucişi, iar 95 de persoane au fost rănite sâmbătă, în Fâşia Gaza, în timpul confruntărilor violente dintre cele două facţiuni rivale.
Nouă morţi şi peste 90 de răniţi, în urma confruntărilor dintre Fatah şi Hamas (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Violenţele au izbucnit după ce membrii Hamas au înconjurat suburbia Shejaia din Gaza pentru a aresta 11 suspecţi, despre care gruparea islamistă susţine că au fost în spatele atacurilor cu bombă care au provocat, vineri, moartea a cinci combatanţi Hamas şi a unei fetiţe.
Membrii clanului Helles, afiliat grupării Fatah a preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, s-au predat mişcării Hamas, în urma ciocnirilor soldate cu rănirea a cinci poliţişti ai grupării islamiste şi a altor 90 de persoane, inclusiv un adolescent în vârstă de 16 ani.
Liderului clanului, Ahmed Helles, şi 179 dintre membrii acestuia au fugit către graniţa cu Israelul. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că militarii le-au permis celor 180 de persoane să treacă graniţa, unii dintre ei fiind transportaţi la spitalele israeliene pentru a primit îngrijiiri medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Ministrul de Interne al Hamas Saeed Seyam, a declarat la Gaza că poliţia a arestat circa zece bărbaţi înarmaţi, inclusiv patru dintre cei 11 despre care gruparea islamistă susţine că au fost în spatele atacurilor, confiscând o mare cantitate de arme şi explozibil.
"Putem confirma că gruparea Fatah este implicată în atacuri", a declarat Seyam, acuzând celulele Fatah de incitare la violenţă împotriva Guvernului Hamas. Gruparea preşedintelui palestinian neagă însă acuzaţiile.
Agenţia oficială palestiniană WAFA a declarat că Abbas i-a telefonat lui Ahmed Helles, un reprezentant important al Fatah în Fâşia Gaza, pentru a-şi exprima solidaritatea cu acesta. Abbas a calificat campania Hamas drept "inacceptabilă" şi o lovitură pentru apelurile sale la dialog naţional.
Violenţele ar putea prejudicia eforturile egiptene de reconciliere între Fatah şi Hamas. Tensiunile dintre cele două grupări au culminat anul trecut, când Hamas a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza de la forţele loiale lui Abbas.
Ehab al-Ghsain, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas, a declarat: "Familia Helles a devenit o forţă militară şi membrii săi comit atacuri, răpiri şi chiar ucid oameni. Trebuie să punem capăt atacurilor lor asupra cetăţenilor nevinovaţi".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO