Nouă suspecţi, reţinuţi în cazul atentatelor din Istanbul

Publicat: 30 07. 2008, 18:52
Actualizat: 07 11. 2012, 06:34

Suspecţii au fost supuşi unui interogatoriu de către poliţia din Istanbul, a adăugat Anatolia, fără a furniza informaţii privind identitatea, eventualul rol sau motivele acestor persoane.

Două bombe au explodat duminică seară în cartierul Gungoren, la un interval de câteva minute, provocând moartea a 17 persoane şi rănind alte 154.

Atentatul nu a fost revendicat.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat că rebelii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ar putea fi autorii atentatului, deşi aceştia au dezminţit orice implicare.