Ministrul Nanaia Mahuta a spus că NATO îşi schimbă toate acordurile de parteneriat către un nou model numit „Individually Tailored Partnership Programme” şi că Noua Zeelandă lucrează la detaliile viitorului document.
„ITPP-ul nostru va consemna domeniile de interes reciproc de lungă durată dintre Noua Zeelandă şi NATO şi posibilele oportunităţi de cooperare pe perioada acordului. Deşi domeniile exacte de lucru nu au fost încă convenite, ne aşteptăm să acopere sctoare de interes comun, cum ar fi sprijinul pentru ordinea internaţională bazată pe reguli, schimbările climatice şi securitatea cibernetică”, a spus ea.
Noua Zeelandă are un parteneriat cu NATO din 2012, dar nu este membru al alianţei. În februarie, reprezentanţii NATO au redactat o declaraţie prin care au stabilit că îşi consolidează relaţiile cu Noua Zeelandă pentru a aborda provocările de securitate comune.
Noua Zeelandă are un singur aliat oficial, Australia, ţara vecină. Ambele fac parte din alianţa de informaţii şi securitate Five Eyes, care mai include Marea Britanie, Canada şi SUA.
Prim-ministrul neozeelandez Chris Hipkins a anunţat la începutul acestei săptămâni că va participa la summitul NATO din Lituania şi că va vizita China la sfârşitul lunii iunie.