- Home
- Externe
- LONDRA, (30.05.2016, 06:28)
- Roxana Maciuca
Nouăsprezece imigranţi, salvaţi în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii
Nouăsprezece imigranţi au fost salvaţi, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în apropiere de regiunea de coastă a Marii Britanii, în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii pentru a ajunge de pe teritoriul francez pe cel britanic, relatează Le Figaro.
Urmărește
714 afișări
Nouăsprezece imigranţi, salvaţi în timp ce încercau să traverseze Canalul Mânecii
Paza de coastă britanică ar fi fost alertată aproape de miezul nopţii în legătură cu o barcă gonflabilă care începuse să se scufunde, situată în largul localităţii Dymchurch, faţă în faţă cu oraşul francez Calais, unde se află cea mai mare tabără de imigranţi clandestini din Franţa.
Barca a fost descoperită câteva ore mai târziu, la bordul său aflându-se 19 persoane. Autorităţile franceze şi britanice s-au mobilizat pentru a interveni în cazul de sâmbătă noapte, fiind trimis şi un elicopter britanic pentru a participa la căutări.
"Am fost solicitaţi să intervenim în timpul nopţii în cazul unei bărci în curs de scufundare cu vreo 20 de persoane la bord, care se afla între Calais şi Dover", a declarat preşedintele serviciilor de intervenţie pe mare din Calais, Bernard Barron.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Congresul SUA adoptă legea privind detenţia imigranţilor
-
Marco Rubio discută cu premierul israelian despre Iran şi ostaticii din Gaza
-
Trump numeşte fostul patron al unor lanţuri de fast-food în funcţia de ambasador în UE
"Naufragiaţii care ar fi imigranţi şi-au anunţat familiile care au alertat imediat autorităţile şi au fost declanşate operaţiuni de salvare de ambele părţi", a explicat aceeaşi sursă, adăugând că marea era foartea agitată în momentul intervenţiei.
Potrivit autorităţilor, circa 4.000 de imigranţi (5.000, conform asociaţiilor umanitare) trăiesc în aşa-numita "junglă" din Calais, cea mai mare tabără clandestină din Franţa, refuzând să plece din zonă în speranţa că vor putea ajunge ilegal în Marea Britanie.
Încercările de traversare a Canalului Mânecii de către imigranţii sunt rare, cei mai mulţi încercând să se urce din mers în mijlocele de transport care circulă prin Eurotunel pentru a ajunge pe teritoriul britanic.
Un imigrant afgan a murit sâmbătă dimineaţă, după ce a fost lovit de un camion în timp ce se afla pe o autostradă pe ruta Dunkerque-Calais, nordul Franţei, alături de un grup de 50 de persoane care încercau să se urce ilegal în vehicule pentru a ajunge în Marea Britanie. Cel puţin 26 de imigranţi au murit în zonă în astfel de accidente de transport, începând din iunie 2015.
Citeşte şi: Peste 500 de imigranţi, salvaţi de pe Mediterană în timp ce încercau să ajungă din Libia în Italia
Citeşte şi: Oficial ungar: UE ar trebui să depună eforturi pentru a-i ajuta pe imigranţi să se întoarcă acasă
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:56
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Zelensky: Conducerea SUA este esenţială în eforturile de pace din Ucraina / UE avertizează: Rusia reprezintă o ameninţare existenţială, timpul pentru acţiune se scurge / Grupul Wagner, acuzat de comploturi împotriva Chevron şi colaborare cu Al Qaeda
-
astăzi, 07:58