Prima pagină » Știri externe » Grupurile anti-masca organizează sâmbătă prima manifestaţie în Franţa

Grupurile anti-masca organizează sâmbătă prima manifestaţie în Franţa

Grupurile anti-masca organizează sâmbătă prima manifestaţie în Franţa

Sâmbătă grupurile anti-masca se întâlnesc în mai multe oraşe din Franţa pentru a-şi arata nemulţumirea faţă de decizia autorităţilor de a face purtarea măştii obligatorie chiar şi în exterior.

Cea mai importantă dintre manifestaţii ar trebui să aibă loc la Paris.

Una dintre manifestaţii este organizată de vestele galbene, cealaltă preia argumentele mişcării: „Astăzi, cu măşti şi distanţare, se doreşte să fim privaţi de contacte, de interacţiuni şi de adunări între oameni, între concetăţeni”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pe grupul Facebook „anti-mască obligatorie” oamenii se organizează şi anunţă organizarea unor manifestaţii şi în alte oraşe ale Franţei, în special la Caen, Lyon şi Annecy, „

Şi în ciuda faptului că numărul cazurilor de OVID-19 a început să crească în ultimele săptămâni, cei «anti-masti» spun că nu intenţionează să renunţe, scrie Le Journal du Dimanche.

„Oamenii nu mai pot suporta, acest guvern care vrea să ne impună masca este iresponsabil”, continuă Angélique F., unul dintre administratorii unei pagini de Facebook, susţinând că „virusul a devenit inofensiv”, lucru pe care niciun studiu ştiinţific nu l-a confirmat.

Franţa a înregistrat 7.379 de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, anunţă Direcţia Generală de Sănătate de la Paris, avertizând că este vorba de o creştere exponenţială a contagierilor.

„Dinamica progresului epidemiei este exponenţială”, a transmis vineri seară Direcţia Generală de Sănătate din Franţa, conform cotidianului Le Figaro.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 7.379 de cazuri de coronavirus, după ce joi fuseseră raportate 6.111, iar miercuri 5.429.