Noul premier moldovean a cerut traducerea programului de guvernare în limbile engleză şi rusă
În cadrul şedinţei de Guvern de miercuri, Zinaida Greceanîi a cerut membrilor noului Cabinet de miniştri să reactualizeze planurile de activitate pentru anul curent, astfel încât acţiunile prevăzute să fie executate fără întârziere şi în termenii stabiliţi.
Pe de altă parte prim-ministrul a avertizat autorităţile bugetare că au la dispoziţie un buget auster şi că trebuie să revizuiască angajamentele financiare pentru a stabili priorităţile structurilor pe care le reprezintă.
Ea a solicitat ministerelor revizuirea proiectelor şi strategiilor aprobate până în prezent de către Guvern şi elaborarea noilor proiecte de decizii pe baza necesităţilor şi a utilităţii pentru societate.
În cadrul primei şedinţe a noului Guvern, care a avut un caracter organizatoric, Mihai Pop a fost numit şef al aparatului guvernamental.
Pe de altă parte, au fost aliberaţi din funcţii nouă consilieri ai fostului premier, Vasile Tarlev, în timp ce noul şef al Guvernului va avea numai doi consilieri: Ion Chicu, fost adjunct al ministrului de Finanţe, şi Ruslan Flotea, fost consilier al Zinaidei Greceanîi, în perioada în care aceasta ocupa funcţia de prim-vicepremier.
Totodată Zinaida Greceanîi a anunţat că în cadrul următoarei şedinţe de Guvern vor fi efectuate restul numirilor în funcţii, la nivel de ministere.