Nu toţi vor să vadă Ucraina înarmată de occidentali. Fostul premier italian Giuseppe Conte critică strategia Vestului
„În acest moment, Ucraina nu face nimic cu un tanc italian. Au arme sofisticate furnizate de Statele Unite şi de Marea Britanie. În privinţa sancţiunilor, eu am fost primul care a răspuns afirmativ, sigur că vor fi menţinute. Adevărata temă, şi am obosit să o menţionez, este că această strategie pe care o aplicăm nu oferă nicio cale de ieşire. Este o strategie decisă la Washington şi Londra, iar Guvernul italian o urmează puţin orbeşte”, a declarat Giuseppe Conte, liderul Mişcării Cinci Stele (M5S, populistă, antisistem), la o emisiune a postului tv RAI 1, conform agenţiei Adnkronos.
„Uniunea Europeană nu reuşeşte să exprime o direcţie politică, iar acest lucru îmi displace mult. Suntem în alianţa euro-atlantică şi vom rămâne, dar cu o contribuţie critică. Acesta este un război în Europa, iar Uniunea Europeană trebuie să indice direcţia. Iar unicul drum de ieşire sunt negocierile de pace”, a insistat Giuseppe Conte, care a fost premier al Italiei în perioada iunie 2018 – februarie 2021.
Italia va organiza duminică, 25 septembrie, alegeri parlamentare anticipate.