Numărul de voturi contestate este prea mic pentru a modifica rezultatul scrutinului din Rusia
Partidul Rusia Unită consideră că acuzaţiile de fraudă electorală se referă la un număr prea mic de buletine de vot, neputând astfel să influenţeze rezultatele scrutinului din 4 decembrie, din Rusia, a declarat un purtător de cuvânt al premierului Vladimir Putin.

Numărul de voturi contestate este prea mic pentru a modifica rezultatul scrutinului din Rusia (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
"Chiar dacă adunaţi toate aceste voturi incerte, este vorba de aproape 0,5% din numărul total de voturi. Deci, chiar dacă admitem ipoteza că aceste voturi pot fi contestate în justiţie, nu se poate aduce în discuţie legalitatea alegerilor sau rezultatul lor", a declarat luni un purtător de cuvânt al lui Vladimir Putin, după ce el a fost interogat telefonic de agenţia de presă AFP, în legătură cu numeroasele mărturii de fraudă, susţinute şi de filmări apărute pe Internet.
Opoziţia denunţă fraude electorale masive şi cere anularea rezultatului alegerilor. Un număr de aproximativ 80.000 de persoane au participat la diferite mitinguri şi proteste organizate de opoziţie, începând cu anul 2000, anul în care Rusia Unită a ajuns la putere.
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat duminică pe pagina sa de Facebook, că respinge acuzaţiile aduse de protestatari, dar că a cerut verificarea amănunţită a buletinelor de vot.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Vladimir Putin nu a luat nici o poziţie după toate aceste manifestări, deşi un număr mare de scandări au fost îndreptate împotriva lui.
Preşedinte până în 2008, cu două mandate consecutive, apoi premier, de asemenea de două ori, Putin şi-a exprimat dorinţa de a candida pentru funcţia de preşedinte, la alegerile ce vor avea loc în luna martie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


