Acesta este cel mai ridicat număr de persoane rănite într-o singură zi de la declanşarea, în luna octombrie a anului trecut, a protestelor antiguvernamentale din Liban.
Crucea Roşie a anunţat că a tratat 220 de persoane rănite sâmbătă seara, 80 dintre acestea necesitând spitalizare, iar Protecţia Civilă a anunţat că a oferit ajutor medical pentru alte 114 persoane.
Cetăţenii sunt nemulţumiţi de faptul că, după ce premierul Saad al-Hariri şi-a anunţat demisia în octombrie, clasa politică nu a reuşit să ajungă la un acord privind formarea unui nou guvern şi nici să prezinte un plan privind redresarea economiei ţării.