Cel puţin trei agenţi ai forţelor de ordine au fost răniţi în confruntările cu un militant islamist, într-un incident produs vineri în apropierea oraşului francez Nantes, iar agresorul a fost împuşcat mortal după atac, informează cotidianul Le Figaro.
Un militant islamist a atacat cu un cuţit, vineri dimineaţă, o agentă de poliţie, în localitatea La Chapelle-sur-Erdre, situată în apropierea oraşului Nantes, în vestul Franţei. Poliţista rănită este în stare gravă.
Operaţiunile de căutare a suspectului au durat câteva ore şi s-au încheiat cu un schimb de focuri între agresor şi agenţi ai Jandarmeriei. Ndiaga D., un militant islamist în vârstă de 40 de ani, a fost împuşcat mortal de forţele de ordine. Doi agenţi ai Jandarmeriei au fost răniţi în confruntări. Agresorul a tras spre jandarmi cu pistolul de serviciu furat de la poliţista pe care a atacat-o.
La operaţiunile de căutare au participat 240 de jandarmi şi două elicoptere.
Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, s-a deplasat în cursul după-amiezii la faţa locului.
Autorul atacului figura în baza de date a indivizilor acuzaţi de implicare în activităţi islamiste, dar avea şi probleme de natură psihică.
Ndiaga D. a fost la închisoare pentru violenţe de drept comun şi fusese eliberat în martie 2021. Pe durata detenţiei, a comis o serie de agresiuni asupra altor deţinuţi. Individul a fost diagnosticat cu schizofrenie în 2016.
Ţinând cont de problemele psihice ale agresorului, autorităţile franceze nu au stabilit deocamdată cu certitudine dacă atacul este de tip terorist.