Numeroase condamnări pronunţate în Ungaria după protestele din 2006 ar putea fi anulate
Textul „are rolul acordării unor reparaţii morale şi legale persoanelor ale căror drepturi umane, civile şi politice au fost încălcate în cursul procedurilor judiciare legate de manifestaţiile din 2006”, a declarat deputatul Fidesz Istvan Balsai.
În septembrie 2006, Ungaria s-a confruntat cu manifestaţii masive, după ce premierul socialist de la acea vreme, Ferenc Gyurcsany, recunoscuse că minţise în campania electorală.
Fidesz, care se afla atunci în opoziţie, criticase comportamentul forţelor de ordine.
„Poliţia a tratat cu brutalitate şi a umilit unele persoane în cursul protestelor din 2006”, adaugă Balsai.
În virtutea noii legi, deciziile judiciare privind atacuri contra poliţiştilor, acte de vandalism sau acţiuni de tulburare a liniştii publice trebuie anulate dacă tribunalul s-a bazat doar pe mărturiile agenţilor forţelor de ordine. Între 200 şi 400 de sentinţe intră sub incidenţa noii legi, precizează Balsai.