Numeroase ţări europene au început evacuarea cetăţenilor din Libia
Mai multe ţări europene, între care Franţa, Germania şi Olanda, au anunţat marţi trimiterea de avioane în Libia pentru repatrierea cetăţenilor, pe fondul violenţelor din această ţară, informează AFP.
"Pentru securitatea cetăţenilor noştri în contextul violenţelor care au avut loc în Libia în ultimele două zile, Guvernul a decis să procedeze la repatrierea celor a căror prezenţă nu este absolut necesară", a declarat ministrul francez de Externe, Michele Alliot-Marie.
Trei avioane ale Forţelor Aeriene franceze urmau să decoleze marţi de la Paris cu destinaţia Tripoli. Potrivit Ministerului francez de Externe, între 500 şi 550 de francezi sunt în prezent în Libia.
Germania a anunţat trimiterea unui avion de linie în capitala Libiei, unde se află aproximativ 400 de germani.
Ucraina a trimis un avion militar în Libia, unde se află aproximativ 3.000 de ucraineni.
Un avion al Forţelor Aeriene olandeze a decolat marţi de la baza militară Eindhoven spre Tripoli, de unde va prelua aproximativ 150 de persoane. "Aceste persoane trebuie să ajungă la aeroport înainte de căderea nopţii. Apoi situaţia devine periculoasă", a declarat Bengt van Loosdrecht, purtătorul de cuvânt al Ministerului olandez de Externe.
Potrivit Ministerului italian de Externe, o cursă specială Alitalia era aşteptată să revină din Libia marţi seara.
Rusia a anunţat marţi decolarea unui avion spre Libia pentru evacuarea celor 130 de cetăţeni, printre care se numără angajaţi ai Companiei feroviare ruse (RZD) şi ai Gazprom. În total, Rusia va trimite patru avioane pentru evacuarea celor 563 de cetăţeni din Libia.
Portugalia a început în cursul nopţii de luni spre marţi evacuarea cetăţenilor din Libia. Un prim grup de 114 persoane, între care 80 de portughezi, au părăsit aeroportul din Tripoli la bordul unui avion C-130 având ca destinaţie o bază NATO din Italia.
Un alt avion C-130, al Forţelor aeriene austriece, a decolat de la Tripoli în cursul nopţii de luni spre marţi, spre Malta, având la bord 62 de europeni, inclusiv nouă austrieci.
Aproximativ 1.000 dintre cei 25.000 de turci care trăiesc în Libia au fost repatriaţi marţi, la bordul unor curse regulate sau speciale.
Atena a cerut unei nave de transport elene să facă escală în portul libian Ra's Lanuf pentru preluarea cetăţenilor greci care vor să părăsească această ţară. Nava Minerva Antonia a sosit în port marţi după-amiază, urmând să plece miercuri.
Potrivit Ministerului grec de Externe, aproximativ 300 de greci se află în prezent în Libia. Grecia aşteaptă permisiunea pentru a efectua zboruri pe aeroporturile din Benghazi, Tripoli, Sebha şi Syrte.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


