„Intervenţia este complicată. Aducem cu elicoptere echipamentele şi sunt necesare numeroase curse”, a declarat un jandarm montan francez prezent la locul accidentului.
În zonă sunt zeci de lupi, care acţionează în special după lăsarea întunericului. În acest context, jandarmii francezi au fost nevoiţi să organizeze un serviciu de supraveghere, în efortul de a ţine la distanţă animalele.
Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings, având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit marţi dimineaţă într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei. Aeronava a căzut în zona Barcelonnette, situată în provincia Haute Provence. Resturile avionului sunt în Masivul Pic de l’Estrop, la altitudinea de peste 2.500 de metri, unde sporadic este zăpadă, unde sunt rafale puternice de vânt, ninsori şi ploi.
Citeşte şi: Un avion Germanwings cu 150 de oameni la bord s-a prăbuşit în Franţa. Una dintre cutiile negre a fost găsită. Autorităţile au suspendat căutările victimelor – VIDEO
Citeşte şi: Prăbuşirea avionului Germanwings: Operaţiunile de căutare au fost reluate în Alpii francezi