Prima pagină » Știri externe » Kouchner face promisiuni Siriei dacă aceasta va respecta Libanul

Kouchner face promisiuni Siriei dacă aceasta va respecta Libanul

Deschiderea Franţei faţă de Siria ar fi "spectaculoasă" dacă Damascul ar respecta suveranitatea Libanului, mai ales pe durata desfăşurării alegerilor prezidenţiale, a declarat ministrul francez al Afacerilor Externe într-un interviu acordat publicaţiei Le Parisien, relatează AFP.
Kouchner face promisiuni Siriei dacă aceasta va respecta Libanul
26 aug. 2007, 16:13, Știri externe

"Noi am susţinut întotdeauna că dacă Siria nu se opune suveranităţii Libanului şi alegerilor prezidenţiale din această ţară, programate să se desfăşoare între 24 septembrie şi 24 noiembrie, deschiderea Franţei faţă de Damasc ar fi spectaculoasă", a declarat Kouchner.

"Dar pentru aceasta avem nevoie de garanţii", a adăugat el, în contextul în care alegerile prezidenţiale din Liban cristalizează conflictul dintre majoritatea antisiriană şi forţele de opoziţei, aliate cu Damascul şi Teheranul.

Şeful diplomaţiei de la Paris nu a exclus efectuarea unei vizite în Iran.

"De ce nu, dacă este util păcii", a spus el, răspunzând astfel unei întrebări.

"În ceea ce priveşte Iranul, dorim să fim fermi pentru că s-ar crea un mare pericol dacă această ţară s-ar dota cu arma atomică", a adăugat el.