O alertă falsă cu bombă a determinat închiderea unei gări din Copenhaga pentru două ore
O alertă cu bombă a determinat luni închiderea unei gări din Copenhaga pentru două ore, timp în care echipe însoţite de câini au inspectat zona, pentru a se asigura că nu a fost amplasat nici un dispozitiv exploziv, a anunţat poliţia, citată de AFP.
"În jurul orei 11.30 (12.30, ora României), un bărbat care se exprima în daneză a sunat la poliţie şi a spus că o bombă va exploda la gara (Noerreport) într-o jumătate de oră", a declarat un reprezentant al poliţiei din Copenhaga, Lars Kristian Borg.
Poliţia s-a deplasat imediat în zonă şi a securizat gara, deservită de trenuri şi metrou, una dintre cele mai frecventate din capitala daneză, pe parcursul celor două ore necesare inspectării locului.
Trenurile au fost autorizate să traverseze gara fără a opri.
În jurul orei 13.45 (14.45, ora României), "gara a fost redeschisă pentru că nu a fost găsit nimic", a precizat Borg, adăugând că anchetatorii vor continua să lucreze la această ameninţare telefonică.
Securitatea daneză a avertizat în noiembrie că are noi "indicii" privind ameninţări cu atacuri alimentate de extremişti islamişti în Danemarca şi împotriva intereselor daneze din străinătate, inclusiv în Africa şi Afganistan.
În decembrie, poliţia daneză şi cea suedeză au anihilat o grupare formată din cinci persoane, care se pregătea să comită un atac sângeros la sediul din Copenhaga al Jyllands-Posten, cotidianul care a publicat în 2005 12 caricaturi cu profetul Mahomed.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:58
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară
-
astăzi, 11:55