O biserică din Florida propune să fie ars Coranul la 11 septembrie - VIDEO

O biserică din Florida organizează o "zi internaţională pentru a arde Coranul", la data aniversară a atentatelor de la 11 septembrie 2001, o iniţiativă denunţată de asociaţii musulmane ca fiind o manifestare a creşterii islamofobiei în SUA.

Urmărește
44 afișări
Imaginea articolului O biserică din Florida propune să fie ars Coranul la 11 septembrie - VIDEO

O biserică din Florida propune să fie ars Coranul la 11 septembrie

Biserica "Dove World Outreach Center" invită la 11 septembrie la arderea unor exemplare ale Coranului, în faţa porţilor sale din Gainville, la 500 de kilometri nord-est de Miami, şi cheamă şi alte centre religioase să facă la fel, pentru a comemora victimele atentatelor şi a combate "demonul islamului".

"Islamul şi sharia sunt responsabile pentru 11 septembrie. Vom arde Coranul deoarece credem că este timpul ca bisericile, creştinii, responsabilii politici să se ridice şi să spună: nu, islamul şi sharia nu sunt binevenite în Statele Unite", a declarat pastorul Terry Jones, care organizează această manifestaţie.

"Am primit numeroase ameninţări cu moartea de la grupuri jihadiste, dar nu puteam reacţiona de teamă şi nu ne putem compromite credinţele. Cineva trebuie să se ridice", a adăugat pastorul.

Membri ai unui forum pe Internet care apără jihadul, Al-Falluja, au reacţionat ameninţând că vor provoca "râuri" de sânge american.

"Din nefericire, în acest stat, ca în toată ţara, islamofobia este în creştere", a afirmat Ramsey Kilic, purtător de cuvânt al Centrului pentru relaţii islamo-americane (CAIR).

Pentru a susţine acţiunea pastorului Jones, un grup s-a format pe Facebook (International Burn a Koran Day), unde au apărut în ultimele zile comentarii xenofobe între partizani şi opozanţi ai iniţiativei.

Pe pagina sa de Internet (www.doveworld.org), biserica lui Terry Jones, autorul unei cărţi cu titlul "Islamul este diavolul", propune şi alte activităţi, precum o manifestaţie la 2 august împotriva homosexualităţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici