O bombă a explodat pe o plajă din sudul Spaniei

Publicat: 17 08. 2008, 15:33
Actualizat: 09 11. 2012, 07:58

Informaţia încă nu a fost confirmată de autorităţile spaniole.

Un reprezentant al organizaţiei ETA sunase la pompierii din localitatea Benalmadena, în apropiere de Malaga, avertizând în legătură cu prezenţa a trei bombe.

Potrivit postului public de radio, bombele fuseseră amplasate pe plaja Benalmadena, pe plaja din Malaga şi pe o autostradă.

Explozia bombei a avut loc la ora 13.00 (14.00 ora României), în apropierea unui hotel.

La 28 iulie, o bombă a explodat pe o plajă din Torremolinos, tot în Andaluzia, fără a provoca victime, iar la 20 iulie alte patru explozii au avut loc pe plajele din Laredo şi Noja, în Cantabria (nord).