Prima pagină » Știri externe » O comisie a Parlamentului European recomandă ridicarea imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

O comisie a Parlamentului European recomandă ridicarea imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, un raport ce recomandă ridicarea imunităţii eurodeputatei franceze Marine Le Pen, anunţă surse parlamentare.
O comisie a Parlamentului European recomandă ridicarea imunităţii eurodeputatei Marine Le Pen

Solicitarea de ridicare a imunităţii preşedintei Frontului Naţional va fi analizată pe 2 iulie de plenul Parlamentului European, în cursul unei şedinţe care va avea loc la Strasbourg.

Raportul eurodeputatei liberale Cecilia Wikström, care recomandă ridicarea imunităţii, a primit în Comisia de Afaceri Juridice 11 voturi pentru, unul împotrivă şi patru abţineri.

Franţa a cerut, în noiembrie 2012, ridicarea imunităţii juridice a lui Marine Le Pen, după ce aceasta a comparat rugăciunile musulmane cu ocupaţia germană a Franţei.

Dacă îi va fi ridicată imunitatea juridică, Marine Le Pen va fi judecată pentru „instigare la ură rasială”.