O companie din Coreea de Sud şi-a forţat angajaţii să slăbească
O companie sud-coreeană care îşi penaliza angajaţii incapabili să slăbească a fost condamnată pentru discriminare, a precizat, luni, Comisia sud-coreeană pentru Drepturile Omului.

O companie din Coreea de Sud şi-a forţat angajaţii să slăbească (Imagine: Shutterstock)
Comisia Naţională pentru Drepturile Omului a fost sesizată de către un inginer de 31 de ani de la o companie de electronică care a trebuit să îşi părăsească locul de muncă după trei luni de presiuni.
Imediat după ce a fost angajat, bărbatul a fost desemnat în cadrul unui grup de cinci angajaţi obezi să se supună unui program de slăbit prin exerciţii de sport, sub supravegherea şefului lor de serviciu.
Compania a fost condamnată să îi dea bărbatului 3.200 de euro despăgubiri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Budapesta cere UE să elimine opt nume de pe lista de sancţiuni împotriva Rusiei
-
Traian Băsescu, despre o eventuală victorie a lui Călin Georgescu la prezidenţiale: Nu cred că o să câştige, el trebuie bătut la vot
-
Elveţia. Şeful armatei şi cel al serviciului de informaţii au demisionat
Potrivit reprezentanţilor companiei, angajaţii se supuneau voluntar acestui program, dar în corespondenţa electronică vicepreşedintele stigmatiza salariaţii numindu-i pe cei care nu reuşeau să slăbească, potrivit Comisiei Drepturilor Omului.
Prin corespondenţa electronică se cerea urgent supravegherea programele de slăbire. Directorii le puneau în vedere în egală măsură salariaţilor să prezinte o foaie albă de demisie, pusă apoi în practică dacă nu şi-au atins obiectivul de pierdere în greutate.
Potrivit Comisiei, compania, al cărei nume nu a fost spus, cerea salariaţilor săi să se supună unui control psihic regulat şi să se justifice în cazul în care nu efectuau trei sesiuni de jogging pe zi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:58
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1098. Kievul şi Washingtonul ajung la un acord privind mineralele rare din Ucraina / Ungaria cere retragerea a opt nume de pe lista sancţiunilor UE împotriva Rusiei / Ucraina aprobă sistemul de drone Vidmak pentru a viza vehiculele ruseşti / UE propune un acord pentru resursele Ucrainei
-
ieri, 22:50
Georgescu: Caramitru este un extremist, avocaţii mei au acţionat