Compania Dreck, care organizează evenimente în jurul oraşului Tel Aviv, a folosit postere imitând imagini din înregistrările video cu decapitarea britanicului David Haines şi americanilor James Foley şi Steven Sotloff, pentru a promova o petrecere organizată vineri într-un club de noapte, relatează The Independent, în ediţia online.
Unul dintre postere arată un bărbat stând în genunchi în nisip, în deşert, iar în spate se află un bărbat îmbrăcat în negru, cu mâna pe umărul său.
Posterul conţine în partea stângă „steagul negru” al grupării Stat Islamic, iar textul este asemănător cu cel folosit de islamişti în înregistrările video date publicităţii cu decapitarea celor trei cetăţeni străini.
Cel de-al doilea poster, mult mai folosit de compania Dreck, arată un bărbat dezbrăcat purtând steagul negru al islamiştilor extremişti.
Cele două postere au fost publicate pe pagina de Facebook a companiei Dreck înaintea unei petreceri organizate într-un club din Tel Aviv sub sloganul „Drekistan at the Haoman”.
Posterele inspirate din decapitarea celor trei cetăţeni au fost şterse după ce zeci de persoane au criticat imaginile, considerând că acestea reprezintă o satiră „dezgustătoare” şi „neinspirată”, însă fotografia cu steagul negru al grupării Stat Islamic a fost păstrată.