O delegaţie de la Damasc este aşteptată la Moscova, pentru discuţii cu Vladimir Putin
„Preşedintele Putin va primi delegaţia condusă de ministrul de Externe Walid Mouallem, iar agenda discuţiilor va fi dominată de relansarea negocierilor” între cele două părţi, a declarat oficialul sirian, sub acoperirea anonimatului.
În afară de ministrul Walid Mouallem, din delegaţie vor mai face parte Bouthaina Shaabane, consilierul preşedintelui sirian, şi viceministrul de Externe Faisal Mekdad.
„Faptul că Vladimir Putin va avea o întrevedere cu delegaţia siriană arată importanţa pe care o acordă acestei vizite, întrucât, de obicei, reuniunile de la Moscova au loc cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov”, a explicat oficialul. „De altfel, în timpul crizei cu privire la armele chimice, discuţiile au avut loc tot cu ministrul Lavrov”, a menţionat oficialul sirian.
În septembrie 2013, în urma atacului chimic din apropiere de Damasc şi soldat cu sute de morţi, pentru care regimul a fost criticat de comunitatea internaţională, o delegaţie siriană a anunţat, în Rusia, că, la solicitarea Moscovei, Guvernul sirian a acceptat distrugerea armelor chimice, sub controlul ONU.
„La întrevederea de miercuri vor fi discutate în principal propunerile Moscovei cu privire la lansarea unui prim dialog între reprezentanţii regimului şi opoziţie”, a afirmat, la rândul său, Waddah Abed Rabbo, redactor-şef al cotidianului al-Watan, apropiat puterii.
Dialogul „vizează relansarea procesului politic întrerupt la Geneva”, a adăugat el. „Deocamdată, nu este vorba despre un plan al Rusiei. Sunt doar propuneri pentru relansarea procesului. Acestea urmează să fie analize înainte de aplicarea unui plan care să obţină acordul Naţiunilor Unite”, a precizat Abded Rabbo.
Negocierile desfăşurate în februarie şi aprilie la Geneva între reprezentanţii regimului de la Damasc şi opoziţia siriană cu privire la soluţionarea conflictului din Siria s-au încheiat fără niciun rezultat.