O „eroare” a unei mari companii chineze, apropiată de guvern, arată ceea ce mulţi cred că este situaţia reală a victimelor coronavirusului
Potrivit raportului celor de la Tencent, publicat de Taiwan News şi afişat pentru scurt timp în urmă cu câteva zile, 154.023 de oameni erau infectaţi şi nu mai puţin de 24.589 de persoane decedaseră. Potrivit acestor date, numărul celor infectaţi ar fi de 10 ori mai mare decât cel anunţat oficial de autorităţile chineze.
Şi la numărul cazurilor celor vindecaţi cifrele nu coincid cu cele anunţate oficial. Potrivit raportului oficial al autorităţilor, 300 de persoane şi-au revenit, însă cifra reală pare a fi de doar 269.
Potrivit sursei citate, chinezii încearcă să îşi dea seama acum cum a ajuns public raportul celor de la Tencent. Pe de o parte se susţine că ar fi vorba de o problemă tehnică, de codare a datelor, iar de pe altă se vorbeşte despre faptul că cineva „din spatele scenei” a dorit ca aceste date să fie publice pentru a se vedea exact dimensiunea dezastrului cu care se confruntă China.
Tencent Holdings Limited este un conglomerat chinez specializat în diverse servicii legate de internet, tehnologie şi inteligenţă artificială. Compania este, de asemenea, cel mai mari furnizor de date de sănătate din statul asiatic.
Într-o analiză realizată de New York Times la sfârşitul săptămânii trecute, jurnaliştii americani atrăgeau atenţia că dorinţa autorităţilor chineze de a se secretiza datele despre coronavirus a permis răspândirea virusului în lume.