EXPLOZIE la un colegiu din Rusia. UPDATE: Bilanţul atacului a ajuns la 19 morţi/ Vladimir Putin promite anchetă | VIDEO

Publicat: 17 10. 2018, 13:09
Actualizat: 26 03. 2019, 15:54

Conform informaţiilor iniţiale transmise de către medici, cel puţin 19 persoane au fost transportate la spital cu răni grave.

Autorităţile au anunţat că numărul persoanelor decedate şi rănite ar putea creşte.

„Explozia a avut loc în această dimineaţă. Sunt morţi şi răniţi. Serviciile de urgenţă sunt la locul incidentului”, a transmis o sursă din cadrul Serviciului.

Şcoala în care s-a produs explozia este un colegiu tehnic vocaţional pentru adolescenţi.

„Presupusul atacator s-a împuşcat singur. Era student la acest colegiu”, a declarat Serghei Aksionov, un reprezentant al serviciilor de intervenţie din Crimeea.

Vladimir Putin promite anchetă completă în urma atacului 

„Motivele şi ipotezele acestei tragedii sunt investigate complet. Publicul va fi informat despre rezultatele eforturilor serviciilor de securitate şi agenţiilor secrete. În acest moment, este clar că este vorba de o crimă”, a declarat Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Tass.

Potrivit celui mai recent bilanţ, 19 persoane au fost ucise, iar alte 47 au fost rănite în urma atacului comis miercuri la Colegiul Politehnic din oraşul Kerci, situat în Crimeea.

Autorităţile ruse au declarat că un elev a produs o explozie, iar apoi a deschis focul spre colegi. Autorul atacului s-a sinucis. Ipoteza privilegiată de anchetatori este cea a unor crime, dar nu este exclus un atac terorist.

Se presupune că elevul a obţinut arma folosindu-se de un permis de vânătoare. Acesta a făcut o bombă în cantină care a explodat şi a spart geamurile, dar nimeni nu a fost rănit din cauza ei.

„Era un tip cu o armă în mână şi împuşca. Nu ştiam ce să fac”, a declarat un elev. „Pereţii erau acoperiţi cu sânge, ne-am căţărat pe gard ca să putem scăpa”, a adăugat altul.

Anastasia Yenshina, în vâstă de 15 ani, elevă la liceul respectiv, a spus că era la toaleta de la parter cu câţiva prietene când a auzit sunetul exploziei. „Am ieşit şi era numai praf şi fum, nu înţelegeam, am fost asurzită. Toată lumea a început să alerge. Nu ştiam ce să fac. Apoi ne-au spus să părăsim clădirea prin sala de sport”, a declarat aceasta.

Părinţii au fost rugaţi să-şi ia copiii de la toate şcolile şi grădiniţele.