O femeie a înjunghiat nouă pasageri ai unui tren, în China
Nouă persoane au fost înjunghiate, în noaptea de marţi spre miercuri, de o femeie înarmată cu un cuţit cu lama de 15 centimetri lungime, în timp ce dormeau în cuşetele unui tren ce se deplasa în nord-estul Chinei, relatează The Times, în ediţia electronică.

O femeie a înjunghiat nouă pasageri ai unui tren, în China (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Femeia a început să atace pasagerii în jurul orei 02.00, în timp ce aceştia dormeau. Un bărbat, care s-a prezentat sub numele de Wang, a declarat că era treaz când a simţit o durere în picior. În semiîntuneric, el susţine că a văzut o femeie durdulie cu părul scrut, îndreptându-se către cuşeta vecină şi ţinând în mână un cuţit.
El a auzit ţipete şi şi-a dat seama că femeia atacă şi alţi pasageri. Multe persoane dormeau şi nu au realizat ce se întâmplă. Când a devenit clar că este vorba de un atac, câţiva pasageri au reuşit să îi smulgă femeii cuţitul din mână.
Când mecanicul a aprins în cele din urmă lumina, care fusese stinsă la ora 23.00, s-a descoperit că au fost răniţi nouă pasageri. Femeia, care ar avea aproximativ 40 de ani, dar care nu a fost identificată, a fost imobilizată de personalul de securitate al trenului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Trenul s-a oprit în staţia imediat următoare, unde pasagerii răniţi au fost transportaţi la spital pentru tratament, în timp ce poliţia a preluat-o pe femeie.
Crimele violente s-au multiplicat în ultimele luni în China. Cu o zi înainte, un agent de securitate a deschis focul într-un tribunal din centrul Chinei, rănind mortal trei judecători, înainte de a se sinucide. Totodată, începând din martie, au fost înregistrate şi o serie de atacuri brutale asupra copiilor.
Aceste incidente au generat o dezbatere intensă în legătură cu motivaţia agresorilor şi cu motivele acestor violenţe. Guvernul a anunţat recent că va înfiinţa spitale de boli mintale în toate cele 31 de provincii, faţă de 22 în prezent, pentru a răspunde nevoilor celor care au probleme psihice.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


