Nu există deocamdată informaţii despre eventuale victime. O rachetă a vizat şi departamentul de primiri urgenţe, iar activitatea unităţii sanitare este perturbată.
Vineri dimineaţă, o persoană a fost ucisă şi alte 15 au fost rănite într-un atac cu rachetă asupra cartierului Salah Ed-Din din Damasc.
Ghouta de Est, cea mai mare enclavă a rebelilor din apropierea capitalei siriene, Damasc, este locuită de aproximativ 400.000 de oameni, potrivit Naţiunilor Unite. Enclava este dominată de facţiunea islamistă Jaysh al-Islam, însă în zonă sunt activi şi militanţii Hayat Tahrir al-Sham, o alianţă rebelă extremistă condusă de o grupare afiliată în trecut reţelei teroriste Al-Qaida.
Peste 460 de civili au decedat, inclusiv cel puţin 100 de copii, iar alte 1.200 de oameni au fost răniţi, în urma bombardamentelor efectuate în ultimele zile de forţele regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad în Ghouta de Est.