O femeie a murit după ce a fost doborâtă de jetul de aer al unui avion ce ateriza pe aeroportul Sint Maarten din Marea Caraibilor

Publicat: 13 07. 2017, 13:00
Actualizat: 27 03. 2019, 19:53

Poliţia a comunicat că femeia în vârsta de 57 de ani se afla în apropierea gardului aeroportului în momentul în care jetul de aer al unui avion care ateriza a aruncat-o la pământ, aceasta fiind grav rănită.

A fost transportată de urgenţă la spital, însă a decedat în urma rănilor suferite.

Pista de aterizare este la aproximativ 50 de metri depărtare de gardul care desparte aeroportul de o plajă frecventată de turiştii care vin în număr mare pentru a vedea avioanele zburând la altitudine mică deasupra plajei înainte de a ateriza.

Femeia era originară din Noua Zeelandă, potrivit autorităţilor din insula Sint Maarten, teritoriu autonom administrat de Olanda.