Prima pagină » Life-Inedit » O femeie dezechilibrată mintal a intrat forţat cu maşina în curtea unui liceu din Franţa

O femeie dezechilibrată mintal a intrat forţat cu maşina în curtea unui liceu din Franţa

O femeie acoperită cu un fular, prezentată ca fiind dezechilibrată mintal, a intrat cu o maşină în curtea unui liceu din oraşul francez Puy-en-Velay, distrugând bariera de intrare înainte de a face un tur al clădirilor, potrivit unor surse, citate de Le Figaro.
O femeie dezechilibrată mintal a intrat forţat cu maşina în curtea unui liceu din Franţa

Directorul instituţiei a fost alertat la ora locală 08.45 când o maşină, cu motorul pornit şi luminile aprinse, s-a oprit în faţa barierei de intrare în curtea liceului Charles et Adrien Dupuy şi a anunţat imediat poliţia, a spus Jeannine Buisson, directorul Serviciului de Securitate Publică din departamentul Haute-Loire.

Incidentul nu s-a soldat cu răniţi.

Înainte să ajungă forţele de ordine, femeia, acoperită cu un fular, a reuşit să rupă bariera de intrare în curtea instituţiei şi a circulat printre clădiri. În timp ce părăsea zona, a fost arestată de poliţie, potrivit aceleiaşi surse.

Potrivit poliţiei, femeia, de origine europeană, are des crize de isterie şi este supusă unor controale periodice la spitalul de psihiatrie din oraş.