O flotă NATO va lupta împotriva piraţilor somalezi

Publicat: 23 10. 2008, 15:24
Actualizat: 08 11. 2012, 21:15

"Operaţiunea va începe în următoarele zile", a declarat James Appathurai, precizând că "planul operaţional şi regulile referitoare la angajament ar trebui stabilite într-o zi sau două" de către cele 26 de state ale NATO.

Appathurai a anunţat la 15 octombrie că o flotă compusă din şapte nave, aflate sub pavilion german, american, britanic, elen, italian şi turc, a plecat în această zonă prin canalul Suez, dar sosirea ei a fost întârziată de condiţiile nefavorabile de navigare pe mare.

Doar o parte din această flotă, formată din patru fregate, două distrugătoare şi o navă de alimentare, va avea misiunea de a lupta împotriva piraţilor, a adăugat el, fără a oferi alte precizări.

Restul flotei se va îndrepta, aşa cum era prevăzut, în Golful Persic unde va face escale în porturile a patru ţări partenere NATO, Kuwait, Qatar, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein.

Aceste unităţi vor avea de asemenea ca misiune escortarea convoaielor maritime ale Programului alimentar mondial (PAM).