Veronica Lario, fostă actriţă şi soţia lui Berlusconi timp de 19 ani, a cerut divorţul în mai anul trecut, după ce premierul italian a participat la petrecerea de majorat a lui Noemi Letizia, din Neapole, afirmând la momentul respectiv că acesta „frecventează minore”.
Berlusconi, în vârstă de 73 de ani, a negat în mod repetat că ar fi implicat într-o relaţie cu Letizia sau că ar avea relaţii neadecvate cu minore.
Surse apropiate negocierilor de divorţ au declarat pentru The Sunday Times că Gloria Servetti, o judecătoare din Milano, a emis o decizie luna trecută care precizează termenii separării după ce soţii nu au reuşit să ajungă la o înţelegere, în pofida a două audieri, în ianuarie şi mai, care au durat, fiecare, câte cinci ore.
Berlusconi şi Lario au acum posibilitatea de a se lupta în justiţie, în spatele uşilor închise, cu dreptul de a cita martori, pentru o convinge pe Servetti că celălalt partener este responsabil de eşecul mariajului.
„Lario poate cita femei inclusiv pe D’Addario şi Letizia pentru a compărea în faţa judecătorului ca martori. Ambii soţi pot cita martori, iar aceştia din urmă sunt obligaţi legal să vină să depună mărturie”, a declarat o sursă.
Berlusconi îl poate cita pe bodyguardul soţiei sale. Libero, un cotidian care îl susţine pe premier, afirma anul trecut că acesta ar fi avut o relaţie cu Veronica Lario, dar niciunul dintre ei nu a comentat aceste informaţii, negate de prieteni şi de bodyguard.
Servetti a refuzat să comenteze cazul, la fel ca avocaţii celor doi soţi. Subliniind că vorbeşte în termeni generali, ea a declarat: „Ambele părţi au dreptul să citeze martori pentru a demonstra care dintre ei este responsabil de eşecul mariajului. Cel care este găsit vinovat riscă să piardă pensia alimentară. Dar în toate cazurile trebuie să sperăm că este posibilă o separare consensuală”.
O sursă de la Milano a declarat că există puţine şanse ca Berlusconi şi Lario să îngroape securea războiului, deoarece Lario a revenit asupra acordului iniţial.
„Când înţelegerile nu sunt respectate, judecătorul emite un decret. Iar aceasta înseamnă că oportunitatea unei separări consensuale este ruinată”, a declarat sursa citată.