O grupare afiliată al-Qaida lansează o ameninţare în limba ebraică împotriva Israelului
O grupare care are legături cu reţeaua teroristă al-Qaida, Armata Islamului, a difuzat pentru prima dată o ameninţare în limba ebraică împotriva Israelului, afirmând că va răzbuna uciderea, miercuri, în Fâşia Gaza, a doi membri ai organizaţiei, relatează Jerusalem Post, în ediţia electronică de joi.

O grupare afiliată al-Qaida lansează o ameninţare în limba ebraică împotriva Israelului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-o înregistrare care durează 30 de secunde, difuzată pe un site asociat cu organizaţia, se poate auzi o voce care spune că "agresorii evrei" nu vor fi protejaţi de atacuri cu rachetă şi alte ameninţări până când nu se retrag din "teritoriul palestinian". Autorul ameninţărilor s-a identificat ca fiind un membru al grupării Ansar al Sunna, prezentă în Fâşia Gaza.
Islam Yassin, în vârstă de 35 de ani, din Jabalya, şi fratele său Muhammad au fost ucişi miercuri în Fâşia Gaza, după ce forţele israeliene au lansat un atac aerian împotriva membrilor grupării.
Matti Steinberg, un fost oficial din serviciile israeliene de informaţii specializat în islam, a declarat pentru postul de televiziune Canal 10 că folosirea limbrii ebraice într-o declaraţie al-Qaida este neobişnuită. "Se pare că ideea din spatele acestui demers este să-i facă pe evrei să simtă că ameninţarea este mai iminentă acum, şi nu doar un avertisment distant", a apreciat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Steinberg a precizat că membrii al-Qaida folosesc în general alte limbi decât pe cea arabă în declaraţiile lor pentru a "propovădui" islamul.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului