Prima pagină » Știri externe » Prima linie de metrou din Sofia, gata după 30 de ani

Prima linie de metrou din Sofia, gata după 30 de ani

Prima linie completă a metrolului din Sofia a fost dată în folosinţă luni, la circa 30 de ani de la demararea lucrărilor de construcţie, întrerupte în mod repetat.
Prima linie de metrou din Sofia, gata după 30 de ani
07 sept. 2009, 18:11, Știri externe

Un tronson de 2,3 kilometri în centrul capitalei bulgare face legătura între principalele două tronsoane care duc în cele mai populate cartiere, respectiv Lulin (vest), unde metroul funcţionează din 1998, şi Mladost (sud), unde acesta circulă din mai.

Prima linie completă va transporta până la 180.000 de pasageri pe zi şi va degreva traficul rutier din Sofia, primul oraş bulgar care dispune de metrou.

Pasagerii care plecau din centru au beneficiat luni de o călătorie gratuită. Ceremonia de inaugurare a fost amânată pentru moment, Bulgaria ţinând o zi de doliu naţional în memoria celor 15 victime ale naufragiului unui vapor de turişti bulgari pe lacul macedonean Orhid.

Proiectul de construire a metrolului datează din 1967 şi a fost aprobat de Guvern în 1977. Lucrările au început în 1979. Până în 2012, metroul trebuie să aibă şi o a doua linie şi să circule prin 27 de staţii.